razna

Vreau afișe cu ”apa nu e potabilă” în toată Breaza. Că așa zice UE

Trebuia să o fac eu mai demult, dar am crezut minciunile lui Bălășescu cu apa de la Paltinu că până la Revelion, că până în primăvară, că până în vară, iar acu că până …. s-o face.

Să n-o lungesc. Azi e ziua în care fac sesizări peste tot. Am sesizat OPC; DSP, DSV, Guvernul, Prefectura, Consiliul Județean, iar mâine mai fac cateva, văd eu pe unde. Am reclamat calitatea apei de la robinet din Breaza, plină de bacili, bacterii, fecale, pământ, noroi. Știu că nu poate să o rezolve nimeni, că mai degrabă murim noi din cauza clorului pus decat microorganismele alea care ne îmbolnăvesc copiii. Dar vreau un lucru: anunțuri peste tot că apa nu e potabilă: pe străzi, la blocuri, la pensiuni, la piață, la primărie, în orice spațiu unde curge apă la robinet.

Asta pentru deștepții care ne omoară cu zile:

Uniunea Europeană (UE) defineşte standardele de calitate esenţiale pe care trebuie să le îndeplinească apa destinată consumului uman.

Directiva 98/83/CE a Consiliului din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei destinate consumului uman

SINTEZĂ

Directiva vizează să protejeze sănătatea umană, stabilind cerinţele de salubritate şi de puritate pe care trebuie să le îndeplinească apa potabilă în Uniunea Europeană (UE).

Apa potabilă

Directiva se aplică întregii cantităţi de apă destinate consumului uman, cu excepţia apelor minerale naturale şi a apelor medicinale.

Obligaţii generale

Statele membre se asigură că apa potabilă:

  • nu conţine o concentraţie de microorganisme, paraziţi sau orice alte substanţe, care să constituie un pericol potenţial pentru sănătatea umană;
  • îndeplineşte cerinţele minime (parametri microbiologici, chimici şi de radioactivitate) stabilite de directivă.

Acestea iau toate celelalte măsuri necesare pentru a asigura salubritatea şi puritatea apei destinate consumului uman.

Standarde de calitate

Statele membre stabilesc parametri valorici care să corespundă cel puţin valorilor stabilite de directivă. În ceea ce priveşte parametrii care nu figurează în directivă, statele membre stabilesc valori-limită pentru aceştia, dacă este necesar pentru a proteja sănătatea.

Controlul

Directiva impune statelor membre obligaţia de a controla periodic calitatea apei destinate consumului uman, respectând metodele de analiză specificate de directivă sau metodele echivalente. În acest sens, statele membre stabilesc puncte de prelevare şi programe de control.

Măsurile de remediere şi restricţiile de utilizare

În cazul în care se constată nerespectarea parametrilor valorici, statele membre în cauză trebuie să se asigure că se întreprind cât mai repede posibil măsurile de remediere necesare pentru a restabili calitatea apei.

Indiferent dacă parametrii valorici au fost respectaţi sau nu, statele membre interzic distribuţia apei potabile sau limitează utilizarea acesteia şi iau orice alte măsuri necesare, dacă această apă constituie un potenţial pericol pentru sănătatea umană. Consumatorii trebuie să fie informaţi cu privire la astfel de măsuri.

4 thoughts on “Vreau afișe cu ”apa nu e potabilă” în toată Breaza. Că așa zice UE

  1. Aveti prieteni, rude in Brebu, Banesti? Daca nu, mergeti pana acolo. Ati vazut cum arata aceste localitati? Imi vine sa parasesc Breaza si sa ma mut acolo. Nu ma intereseaza ce se face in primariile de acolo, dar cu siguranta ca se face si ceva bun, daca acolo poate sa arate cum arata totul!
    La Breaza, ne rugam cu „Fereasca Dumnezeu de mai rau” si ne tragem pledul peste cap. In mod constant a fost stricat totul si ce era bun s-a dus Dracului. Si asa zise conducte de apa sunt facute ca naiba, de o cucoana, prietena de-a dvs. domnule Primar, care a capatat experienta pe banii nostri, lucrari de mantuiala, si canalizarea e facuta de mantuiala, ca doar il avem pe consilierul local Barna in AGA la Hidroprahova, nu mai zic ca o sa fie nefunctionala multi ani de acum incolo, facusera strada principala cat de cat, acum e varza si asta. Domnule Primar, chiar nu aveti remuscari, sunteti chiar atat de multumit de ceea ce este in jurul dvs.? Considerati ca noi suntem rai si carcotasi? Ce credeti ca-i mai potrivit pentru drumurile orasului, perechea dvs de pantofiori lustruita sau o pereche nenorocita de cizme? Cred ca „palaria” este cam mare pentru dvs. Eu m-as retrage, zau, ca indiferent cand ati face-o tot veti ramane o pata neagra in istoria orasului! De peste o jumatate de secol nu stiu vreun primar cu o „guvernare” atata de dezastruoasa si neinspirata ca a dvs. De altfel, din ce-am citit si am inteles cam pe unde ati trecut, ati lasat ‘jale’ in urma dvs. Eu sa fi fost in locul dvs. mi-as fi ales macar un lucru, un obiectiv major pe care l-as fi facut cap-coada sa moara si sa ma pomeneasca 50 de generatii de acum incolo, dar pentru asta trebuie sa ai mandrie, sa ai caracter, sa ai coloana! Pacat, Domnule Primar, mare pacat !

    Apreciază

  2. intrebare pentru primarie, diriginte de santier si executant lucrari canalizare : cum dracu la o canalizare menajera intra apa in timpul ploilor apa care iese in cel mai jos punct respectiv in fata curtii mele (miron caproiu 86). nesimititilor de la hidroprahova le urez din suflet sa putrezeasca prin puscarii de mana cu dirigintii de santier. nu pot numi lucrarile de canalizare din Breaza nici macar de mantuiala. e o batjocura fara limite: tevile puse direct pe pamant fara pat de nisip, nu exista benzi de avertizare puse peste nisipul (inexistent de altfel) care trebuie sa acopere tevile, nu s-au compactat nici in gluma (a venit un retardat cu buldoexcavatorul si a batut cu super cupa aia de am carat inca 10 galeti cu piatra sa acopar gaura ramasa. in viata mea nu am vazut atata mizerie intr-un santier (si credeti-ma am fost pe multe), atatia habarnisti. a si il anunt pe minunatul primar urmatoarele : bai prapaditule tu si consilierii tai cu limita de IQ v-ati gandit mult cand nu ati mai aprobat proiectul de modernizare al retelei de apa pe Miron Caproiu? e putreda teava existenta, are mai multe petice decat o minge de 35 (aia mai mari de 35 de ani stiu despre ce e vorba). sper sa citeasca si un inalt reprezentant din primarie si sa-mi dea un raspuns pentru ca sincer ma gandesc sa vin cu o vidanja in fata primariei si sa le fac o bucurie.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s