razna

Scrisoare deschisă patronilor firmelor de curierat

Pentru toate dățile când am răspuns prietenilor: ”Nu pot, stau acasă că aștept curierul”. Pentru toate coletele care au ajuns la destinație prea târziu, după ziua copilului sau după Crăciun și Paște. Pentru toți directorii de firme de curierat care mi-au răspuns politicos, dar dezamăgitor: ”Cunoaștem problema, lucrăm să o remediem”. Achiziționați un software pentru curierat!

Scriu în numele meu și al tuturor celor care reclamă calitatea serviciilor de curierat.  Al prietenilor și colegilor de muncă care mi-au povestit ”aventurile” lor, atunci când au comandat de pe Internet. Al antreprenorilor care și-au deschis magazine online și care se plâng că-și pierd clienții, din cauza firmelor de curierat neserioase. Al șoferilor de maxi-taxi, care nu mai pot face față pachetelor pe care le primesc pe traseu și pentru care fac stație în locuri nepotrivite, riscând amenzi. Dar nu în ultimul rând, scriu în numele curierilor care vor ca meseria lor să fie respectată, nu subiect de bancuri.

Trăim într-o perioadă când comerțul online se dezvoltă. Când magazinele de cartier dispar, iar românii încearcă să evite traficul infernal până la un hipermarket sau un magazin clasic. Fie că lucrează de acasă sau merg la birou, românii nu mai au timp de mers prin magazine clasice, pentru a compara prețuri și produse. Fac asta online, din fața laptopului sau cu smartphone-ul în mână. Și comandă. E momentul comerțului electronic și implicit al firmelor de curierat! Afacerea ar trebui să bubuie! Nu și dacă nu oferi servicii de calitate.

1Pe client nu-l interesează că duba a rămas fără benzină sau că nu are ITP-ul făcut. Se enervează  când află că șoferul nu a respectat traseul și a mers mai întâi la clientul care-i lasă bacșis sau a făcut ocol la bunica bolnavă. Sau că a rătăcit coletul tău pe la sediu sau sub canapeaua mașinii. Clienții se câștigă greu și se pierd ușor.

Ce gândește cumpărătorul care primește un mesaj că va primi coletul azi, în intervalul orar 9.00-15.00? Că ziua lui e ratată. Nu poate vorbi prea mult la telefon, linia trebuie să fie liberă pentru curier. Nu poate pleca de acasă, iar dacă are serviciu trebuie să lase vorbă la o vecină. Nu mai bine ține legătura cu cei de unde a comandat sau cu reprezentanții firmei de transport, pentru a vedea când ajunge coletul? Ar ține cu curierul, dacă nu ar fi mereu altul, niciodată cel care știe exact cum să ajungă la străduța ta.

2

CurierManager este un software conceput special pentru managementul firmelor de curierat. Este un instrument ușor de utilizat și care acoperă toate nevoile administrative ale unei companii din acest domeniu. Și aici mă refer la  implementarea sistemului AWB, adică management expeditii, prin care sunt gestionate și controlate toate detaliile legate de livrări. Unde e coletul, cine îl transportă, când a fost livrat. E bine să te încrezi în angajați, dar și mai bine este să știe că le urmărești fiecare mișcare. Aplicația poate fi integrată ușor cu site-urile clientilor, magazinele online, care pot crea automat AWB-urile pentru fiecare comandă și pot urmări starea expeditiei. Așa pot răspunde celor care așteaptă coletul și care îi săcâie cu telefoane și mailuri.

Iar tu, patron de firmă de curierat, mai ai în grijă și mașinile, nu numai oamenii și coletele. Nu spui clientului că mașina nu iese pe un drum național, că i-a expirat rovinieta. Nu-l chemi să vină să-și ridice pachetul de la sediu. Pentru că există soluții, pe care alte firme le-au implementat deja și îți fură clienții. Curiermanager are solutia și pentru această nevoie, de administrare a parcului auto, punându-ți la dispoziție toate operațiile necesare funcționării în bune condiții:

  • Înregistrarea asigurărilor, roviniete, ITP, toate documentele pentru fiecare autovehicul;

  • Alerte cu privire la evenimente din viața masinilor. Un sistem configurabil pentru urmărirea automată a acestora: alertele apar pentru fiecare masina, pentru fiecare eveniment introdus: ITP, asigurare, rovinieta, indicând atât data la care au fost activate, cât și starea acestora

Și să-ți mai spun ceva, patronule de firmă de curierat. Lumea a aflat de serviciile astea, că există un software care face multe lucruri bune în acest domeniu, că totul ar trebui să meargă uns. Lumea înțelege că șoferul e și el om și că e greu să lucrezi cu alți oameni când nu ai mașina în regulă, când trebuie să ajungi în 50 de locuri pe zi, când nu știi unde să te împarți. Și… ce va face? Nu se va certa cu șoferul, ci va suna direct la tine, va povesti prietenilor, va posta pe bloguri și pe forumuri pățaniile cu curierii, îți va face reclamă negativă și firma va avea de suferit! Vei fi certat că nu ai sistem AWB, că nu livrezi acasă, ci la un kilometru, că nu comunici cu clienții și că nu prestezi un serviciu de calitate. Iar dacă nu poți sta în fața laptopului să-ți verifici angajații și parcul auto, fă-o printr-o aplicatie android, că și asta e posibil.

Folosind aplicatia de android puteți urmări alimentările și kilometrii parcurși de fiecare mașină și puteti inclusiv urmări schimbările de consum pentru fiecare masina. Folosit corect, sistemul va permite depistarea rapidă si prevenirea incidentelor gen furt de combustibil.

Practic, nu mai ai nicio scuză să nu prestezi servicii de curierat bune!

13 thoughts on “Scrisoare deschisă patronilor firmelor de curierat

  1. Exact așa am pățit acum 2 zile, când mi-am pierdut întrega zi așteptând după un colet cu cosmetice. Fiind la job, am fost sunată că în 5 min trebuie să căbor, că am coletul în fața blocului, iar când i-am explicat că n-am cum să mă teleportez, aproape i-a trântit telefonul în nas, pe motiv că, din cauza indisponibilității mele, mi se va livra cândva la sfârșitul programului…cândva….degeaba am încercat să sun să văd o oră aproximativă, că nu mi se răspundea, așa că mă tot întrebam eu retoric dacă acel curier nu înțelege că nu e sunat așa, în dorul lelii, și că din moment ce are mai mult de câteva apeluri, chiar se încearcă să se ia legătura cu el ?!

    Apreciază

  2. am sunat si eu la o firma din astea si mi-a zis sa vorbesc cu curierul. cum sa fac asta, cand e mereu altul si mereu trebuie sa-i explic unde e strada. iar ăla care o stia a fost detasat la ploiesti? uite asa, iremediabil, ajung sa ies eu in strada si sa ma imbrac in verde tipator sa ma recunoasca curierul cel nou.
    de tot rasul

    Apreciat de 2 persoane

  3. o tema de dezbatere buna, acum in apropierea balck friday si craciun, poti face bani buni cu curieratul sau poti sa o dai in bara. mai intai de toate ar trebui umblat la mentalitatea curierilor, sa fie politicosi, ei sa te serveasca, nu tu pe ei.
    mai toti curierii ma pun sa ies in strada, ca nu le intra pe straduta sau se grabesc….
    si eu ies de fiecare data si ma razbun ca le dau bani fix
    cand vor merita, voi da bacsis

    Apreciază

  4. 500 de lei pe lună pt o firmă mică, negociabil daca firma are peste 1500 de expeditii pe luna, plus 3 luni gratis

    tu ce zici? e mult?

    Apreciază

  5. se poate să fie ceva interesant! doar vrem mai binele, nu? sper să ajungem peste o sută de ani la nivelul de azi din Marea Britanie… adică fix la fix…

    Apreciază

  6. totul e frumos, depinde de ce vrea patronul. daca el vrea castiguri din nimic, atunci merge asa, daca vrea respect, atunci investeste si face o treaba k lumea

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s