razna

Semcu și Lambru îmi declară că ne-am racordat la Paltinu, dar că apa nu e încă potabilă

Eu aveam informatii că nu suntem racordati la Paltinu, ca inca nu merg statiile de pompare. Surse din interiorul Hidro Prahova Breaza îmi spuneau asta. După ce am dat informația, au apărut comentarii prin care eram contrazisă: ba da, avem apă de la Paltinu.

L-am sunat pe Adrian Semcu, directorul Hidro Prahova, pentru a mă lămuri, iar acesta mi-a declarat că nu se mai pompează apă din Prahova, ci din Paltinu, dar că nu poate spune încă despre aceasta  că este potabilă. L-am contactat și pe Lambru și mi-a zis același lucru: suntem racordați la Paltinu. Îmi fac mea culpa și dau declarațiile celor doi.

Adrian Semcu, directorul general Hidro Prahova: ”Pe rețeaua nouă ne-am racordat la Paltinu și facem probe de presiune, de spălare și de clorinare, cu tot ce ne cere Sanepidul și ne cere și cartea tehnică a instalației noi. Deocamdată nu am dat drumul în rețea la apă potabilă, suntem în faza in care Sanepidul face probe. Deci, pe real, noi suntem racordați la sura Paltinu, nu mai pompăm din Prahova, dar încă nu putem spune că servim populația cu apă potabilă, până nu vin probele de la Sanepid. Luni și marți a fost apa oprită de tot pentru ca am spălat și rezervorul și aductiunile vechi, am schimbat 5,7 km de aductiune  dar mai sunt câteva conducte vechi si pe toate trebuie să le clorinăm și să le spălăm. Iar acum la robinete curge apă de la Paltinu, dar nu se poate spune că e potabilă până nu ies analizele. Se fac la un laborator special la București, durează vreo 2 zile”.

Adrian Lambru, directorul sucursalei Hidro Prahova Breaza: ”Avem apă de la Paltinu, începând de aseară, de la orele 18.oo. Toată partea de Nistorești a dispărut. Doar rețeaua Sunătoarea a rămas și nu va trece niciodată la Paltinu. Se fac probe de potabilitate, durează câteva zile, s-ar putea să fie câțiva parametri depășiți, e o conductă nouă, nu putem anticipa. În câteva zile aflăm situația concretă, dar e clar că analizele nu vor fi asemăntare celor din rețeaua Prahova. Stațiile funcționează pe varianta manuală, e drept nu funcționează automat, se caută soluții si se va rezolva și această problemă”.

2 thoughts on “Semcu și Lambru îmi declară că ne-am racordat la Paltinu, dar că apa nu e încă potabilă

  1. Din cate am inteles, lucrurile stau cam asa:
    -au fost dezinfectate conductele de aductiune,
    -au umplut rezervorul de la uzina cu ala de la Paltinu, fac hiperclorinare pentru dezinfectarea bazinului iar dupa 48h(care nu cred ca au trecut) dau drumul apei din bazin.
    -umplu bazinul cu apa, se iau probe pentru stabilirea potabilitatii
    -gata, avem apa buna, de la Paltinu(sau nu).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s