razna

Interviu cu Dragoș-Gheorghe Bercăroiu, candidatul PMP La Primăria Breaza

Dragoș-Gheorghe Bercăroiu a răspuns celor 35 de întrebări adresate de mine. Iată interviul:

1.Prezentați-vă brezenilor, cum credeți dumneavoastră că este relevant (vârstă, familie, profesie, carieră politică)

Am 48 de ani.M-am nascut in Breaza.Am 3 copii, nu am mai facut politica, sunt administratorul unei societati comerciale si detin o ferma de vaci.

2.Cum ați ajuns să candidați la Primărie și ce vă recomandă pentru acest post?

Pentru ca orasul Breaza are nevoie de o schimbare si sunt un bun organizator.Sunt un om gospodar.

3.Ce vă place la Breaza?

Este orasul meu natal si de aceea iubesc Breaza.

4.Ce nu vă place la Breaza?

Infrastructura .Lipsa de implicare si supraveghere a lucrarilor ce se deruleaza pe raza orasului.

5.Ați bătut la pas toate cartierele orașului Breaza?

Cunosc orasul in totalitate inca din copilarie.

6.Care este locul preferat din oraș?

Crucea eroilor de pe dealul Gurga .

7.Când aveți musafiri din alt oraș sau țară, ce le recomandați să facă în Breaza?

Le recomand sa mearga pe dealul Gurga, de unde pot vedea panorama orasului cat si Valea Prahovei, sa viziteze locatia Lac de Verde, sa faca drumetii spre varful Pietris, sa mearga la stânele din zona pentru a vedea cum este viata la stână.

8.Care este primul lucru pe care vreți să-l schimbați când veți ajunge primar?

Curatenia orasului.

9.Ce loc ocupă parcurile pentru copii în prioritățile dumneavoastră?

Parcurile pentru copii reprezinta pt mine sanatate copiilor nostri si bucuria lor de a avea un loc de joaca conform  anului 2016.

10.Cum vreți să arate centrul orașului peste 4 ani?

Curat, plin cu flori si foarte animat.

11.Ce ați fi făcut diferit la proiectele de introducere a canalizării și a apei în Breaza?

In primul rand erau prioritare studierea proiectelor si supravegherea lucrarilor pe fiecare strada in parte, deoarece una intalnim in acte si alta gasim pe teren. Iar la fiecare strada numeam o persoana care sa supravegheze aceste lucrari.

12.Ce planuri aveți pentru a face din Breaza un oraș atractiv din punct de vedere turistic?

Din punct de vedere turistic as creea o minigradina zoo sub dealul Gurga in pct Cacova, cu animalele din zona subcarpatica.Celor ce detin pensiuni agroturistice le-as reduce taxele locale pt a incuraja turismul. Reabilitarea si captarea izvorului de apa sulfuroasa Cacova. Reinfintarea Muzeului Satului .

13.Cum vreți să atrageți investitori în oraș?

Prin inchirierea unor spatii, terenuri si cladiri care apartin Primariei Breaza, la preturi modice.

14.Ce planuri aveți pentru cartierul Valea Târsei?

In Valea Tarsei este necesara amenajarea albiei paraului Tarsa si asfaltarea tuturor strazilor, extinderea  retelei de apa -canal, montarea si suplimentarea iluminatului stradal, crearea unui loc de joaca pt copii din aceasta zona.

15.Ce planuri aveți pentru cartierul Nistorești?

In  cartierul Nistoresti  toate drumurile asfaltate și iluminatul stradal suplimentat .

16.Ce planuri aveți pentru Podu Vadului?

In Podul Vadului: crearea unui loc de joaca pt copii, asfaltarea tuturor strazilor .Pe strada principala pana la intersectia cu Poiana Campina as monta rigole de protectie la santurile colectoare de pe ambele parti.

17.Ce planuri aveți pentru Belia?

In Belia as infiinta un loc de joaca, renovarea scolii din Belia, infintarea unui Club al copiilor si as promova mestesugul si arta traditionala din zona noastra.

18. Legea permite creșterea impozitelor și sancționarea proprietarilor care nu-și îngrijesc curțile și clădirile. Ce veți face cu clădirile lăsate în paragină din zona Parcului Brâncoveanu?

In aceasta situatie le -as solicita proprietarilor renovarea si amenajarea cladirilor in cel mai scurt timp posibil, pt a da o imagine arhitecturala placuta.

19. Ce veți face cu întregul parc Brâncoveanu, incluzând Mițu-Chițu și ”groapa”?

Aici avem foarte mult de lucru prin pavarea cu piatra cubica a aleilor din interiorul parcului. Împrejmuirea parcului in totalitate, iar cu ajutorul Politiei Locale care se va ocupa de siguranta, linistea si pastrarea curateniei, accesul fiind permis numai in cadrul unui program  zilnic 08-24 . Amenajând in interiorul parcului o voliera cu Pauni si Fazani, crearea unei fantani arteziene si iluminatul  aleelor. Referitor la Groapa: in locul terenului de handbal as construi  doua piscine pt copii si adulti si un teren de tenis cu iluminat nocturn. Modernizarea parculetului din centrul orasului. Baza sportiva  are nevoie de schimbarea scaunelor si acoperirea tribunelor cat si iluminat nocturn.

20. Ce veți face cu Casa de cultură și scoala de la Podu Vadului, două spații publice mari, care nu sunt folosite de foarte mulți ani?

Caminul Cultural din Podul Vadului necesita renovare si amenajare pt diverse evenimente locale si culturale. La Scoala din acest cartier as infinta o Scoala de Meserii..

21.Cum veți gestiona problema gunoaielor aruncate peste tot? De câte coșuri stradale de gunoi mai e nevoie, cum veți implementa colectarea selectivă a gunoaielor?

Voi pune accent pe aceasta tema a gunoaielor prin suplimentarea cosurilor stradale, a ghenelor de gunoi menajer  din  zona blocurilor .

22.Cum veți ajuta crescătorii de animale (terenuri pentru pășunat, desfacerea produselor)?

Crescatorii de animale de pe raza orasului care beneficiaza de terenuri inchiriate sau concesionate  le voi da sprijinul necesar pt crearea unor cooperative si participarea lor la Targurile Locale  traditionale pt promovarea producatorilor locali.Prin Fonduri Europene as infiinta un centru de colectare al laptelui  din orasul nostru cat si din comunele limitrofe. Acest centru de colectare va procesa laptele colectat iar produsele obtinute se vor vinde in piata orasului.Vom crea locuri de munca in acest sector si voi califica prin cursuri de pregatire si formare pt tinerii fermieri. In legatura cu pasunatul de primavara -toamna voi analiza cu o atentie deosebita necesarul de teren pt fiecare crescator in parte. Ma voi implica activ in urgentarea litigiului pe care Primaria Breaza il are cu Primaria Adunati asupra terenului de 104 ha.

23. Cum intenționați să promovați ia tradițională a Brezei?

Breaza este renumita in acest domeniu deoarece IA de Breaza este cunoscuta peste hotare ca un brand si voi infiinta un centru  de Artizanat. Aceste produse vor fi participa  la diverse expozitii cu vanzare, promovand imaginea localitati noastre.

24. Cum vă doriți să fie activitatea culturală a orașului?

Activitatea culturala in orasul nostru sa fie mai intensa prin organizarea unor evenimente cultural-artistice, invitarea unor trupe de teatru si promovarea ansamblului CALABREAZA.

25. Când va avea Breaza o piață nouă și unde va fi aceasta: în actualul amplasament sau în altul?

Piata orasului reprezinta o prioritate ce trebuie analizata deoarece pe actualul amplasament nu este suficient spatiu pt desfacerea si vanzarea produselor iar parcarea adiacenta este foarte mica. De aceea consider ca ar trebui relocata piata in strada Ocinei fiind suficient spatiu cat si posibilitatea extinderii, existand terenuri virane cu posibilitate de cumparare.

26. Credeți că zonarea este făcută corect în Breaza, că locuitorii plătesc impozite corecte pentru beneficiile pe care le au?

Nu .

27.Ce facilități veți acorda firmelor locale?

Firmele ce creaza locuri de munca le voi promova si sprijini in activitatea lor  locala.

28. Cum veți realiza comunicarea cu cetățenii și cum veți asigura transparența achizițiilor și licitațiilor desfășurate de Primărie?

Voi fi intr-un contact permanent cu cetatenii si voi asigura audienta zilnica privind problemele comunitatii. Iar privind licitatiile si achizitiile  vor fi facute publice si de o transparenta totala.

29.Aveți în plan realizarea de piste pentru bicicliști?

Da. In functie de spatiul permis.

30.Care sunt cele 5 priorități ale mandatului de primar de 4 ani?

Educatie.Sanatate.Turism local.Cresterea gradului de popularitate al orasului Breaza prin produsele artizanale traditionale ale orasului nostru.

31 Ce pasiuni (hobby-uri) aveți?

Sport.Vanatoare.Pescuit.Calatorie.

32. Ce întrebare v-ați fi dorit să vă adresez și nu am făcut-o?

Consider ca setul de intrebari a fost complet.

33 .De ce ați intrat în politică și de ce ați ales PMP?

Am considerat ca PMP  este un partid nou cu oameni care nu au mai facut politica, deci un partid curat.

34. Băsescu a fost un președinte bun sau rău?

Dl Traian Basescu a fost cel mai bun presedinte pe care l-a avut Romania post-decembrista.

35.Ce le răspundeți celor care spun că aveți legături cu lumea interlopă?

La Breaza consider ca nu exista astfel de persoane care sa aiba aceasta faima.

2 thoughts on “Interviu cu Dragoș-Gheorghe Bercăroiu, candidatul PMP La Primăria Breaza

  1. Uau….atat pot sa zic. Fazani, rigole de protectie???????(rigolele sunt tot santuri), gradina zoo, cate un om desemnat la fiecare lucrare ( exista domnu candidat se numeste diriginte de santier ca nu-si face treaba e alta discutie).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s